sâmbătă, 23 martie 2024

Nicolae Manolescu - SEMNE ÎN TIMP, 1939-2024...

 Conform comunicatelor de presă și anunțurilor făcute de apropiați, în seara zilei de 23 martie 2024 s-a stins din viață, la vârsta de 84 de ani, domnul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România. 

Dânsul s-a intersectat de-a lungul vieții cu numeroși scriitori și a fost unul dintre cei mai însemnați critici literari din ultima vreme. 

Lumea literară a mai pierdut o importantă personalitate. 

Ca președinte al uniunii, critic literar, academician, personalitate a culturii române, dânsul a onorat în numeroase rânduri evenimentele literare din cadrul Filialei Alba Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România: Zilele Romanului Românesc Contemporan, Zilele Poeziei Române (Lista lui Manolescu), Festivalul Național „Lucian Blaga” - Lancrăm. A colaborat cu autoritățile locale în organizarea, desfășurarea și contribuții personale la aceste evenimente de primă mărime din viața culturală. Cu ocazia alegerilor, a prezentat proiectele USR, viziunea sa asupra activității uniunii, a stat de vorbă cu scriitorii.  

Nicolae Manolescu la Filiala Alba Hunedoara a USR, 2023


Câteva date publice.

NICOLAE MANOLESCU:Născut la 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea. A fost exmatriculat în anul 1958 de la facultate, pentru un an, a fost şomer, în 1962; iar din anul 1963 a urcat treptele universitare, devenind profesor şi doctor în litere până în prezent.

A  avut profesori pe G. Călinescu, Tudor Vianu, Al Rosetti, Iorgu Iordan, Al. Byck, E. Papu şi pe alţii. Cariera literară am început-o în anul 1962, când G. Ivaşcu, i-a încredinţat cronica literară la „Contemporanului“.

Despre Nicolae Manolescu, ca personaj public și om de cultură, au scris mai mulți oameni ai literaturii: Mircea Mihăieș (Totul despre Nicolae Manolescu, Ed. Amarcord, 1996); Alexandru Laszlo (Criticul literar Nicolae Manolescu, Ed. Dacia, 2003; reedit. Ed. Paralela 45, 2009); Călin Vlasie (coord.), Ion Bogdan Lefter (coord.) ( Nicolae Manolescu-70, Ed. Paralela 45, 2009); Daniel Cristea-Enache  (Convorbiri cu Nicolae Manolescu, Ed. Cartea Românească, 2017)etc.; Scriitorul Daniel Pișcu, fost student al profesorului și academicianului, îi face un portret pe „viu”, pe vremea când acesta era student la București, așa cum apare în cartea Cel mai mare roman al tuturor timpurilor, Editura „Aula”, Braşov, 2002, colecţia „Frontiera”, coordonată de Alexandru Muşina. A absolvit liceul teoretic la Haţeg în anul 1973. Ţinând de realismul romanului său, Daniel Pişcu a făcut menţiuni despre colegii de liceu de la Haţeg, despre oamenii întâlniți la facultate etc.  Iată fragmentul: „Mă sprijin de bustul lui Eminescu. Îmi zic in gând: <<Ajuta-mă, Eminescule, ca, daca nu o sa pot scrie o poezie buna despre tot ceea ce vad eu aici, sa scriu măcar o schiţa, o nuvela si memoria sa nu-mi joace feste in lipsa unui aparat - memorial minune. De trei ori mă rog in gând in acest fel la Eminescu al cărui chip încurajator e sculptat pe un soclu, in spatele meu, tangent la el. trece domnul Nicolae Manolescu, in costumul lui kaki. Îmi place costumul. Îmi place si omul, deşi nu-l cunosc încă decât de la TV. Dar îmi amintesc ca alaltăieri i-am dat buna ziua si mi-a răspuns>>.

Nicolae Manolescu, 
Zilele Romanului Românesc
Contemporan, Alba Iulia, 2023.

 

 

Nicolae Manolescu, născut la 27 noiembrie 1939Râmnicu Vâlceajudețul Vâlcea, este un critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române (din 2013). Ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România, pentru al treilea mandat. Manolescu este considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din perioada modernă. Între anii 1992-1996 a fost ales ca senator în județul Sibiu pe listele partidului OCL-(PAC).

Este cunoscut pentru masiva lucrare Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă. Este directorul revistei România literară. În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.

S-a născut într-o familie de profesori de liceu, cu numele Nicolae Apolzan. Tatăl său, Petru Apolzan, care a fost la un moment dat și inspector școlar, era originar din Sibiel, cu ascendență în Apoldu de Jos. Mama sa, Sabina, centenară, profesoară de limba franceză, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. În anul 1953, după arestarea părinților săi din motive politice, a fost înfiat de bunicul matern și a luat numele acestuia, Manolescu.

Nicolae Manolescu, Lancrăm, 2019,
Festivalul Lucian Blaga

Anul 1956: Nicolae Manolescu a absolvit studiile preuniversitare la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu. Anul 1962:  licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București. Anul 1974: titlul de Doctor în Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din București. Anul 1963: Începe cariera didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie din București;

Anul 1990: este numit profesor titular. Predă, de asemenea, și studenților străini. Debutează cu cronica literară în Gazeta literară. Devine apoi cronicar literar al României Literare vreme de treizeci de ani, o bună parte din timp sub conducerea lui George Ivașcu.

De semnalat: a coordonat lucrările Cenaclului de luni, la care au debutat majoritatea poeților optzeciști până la desființarea acestuia, din motive specifice perioadei. Anul 1990: director și editorialist al revistei România Literară.

Între anii 1962-1972: cronicar al revistei Contemporanul, perioadă în care textele sale capătă un stil aparte. Între anii 1972-1989: cronicar al revistei România literară.

Anul 1997: membru corespondent al Academiei Române. Din anul 2005: este președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Anul 2006: funcția de ambasador al României la UNESCO.

Debutul: Lecturi infidele, 1966.

Anul 2008: a publicat Istoria critică a literaturii române, care poartă subtitlul 5 secole de literatură , în care a continuat eforturile de canonizare, cea de-a doua istorie a literaturii române de la origini până în zilele noastre,după cea lansată de G. Călinescu.

Nicolae Manolescu și scriitorii hațegani
Constantin Stancu și Radu Igna,
Lancrăm, 2023


Anul 1997: membru corespondent al Academiei Române.

Medalii și decorații: Ordinul Național „Serviciul Credincios” în rang de Mare Cruce, Ordinul național „Steaua României” în rang de Mare Cruce (cea mai înaltă distincție a statului român) și cu medalia și titlul „Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres”, din partea Ministerului Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Franța.Din octombrie 2016: profesor doctor honoris causa al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Anul 2017: doctor honoris causa al Universității din Bălți, Republica Moldova.

Cărțile publicate:

1963 - Primii noștri poeți.

1965 - Literatura română de azi, 1944-1964, în colaborare cu Dumitru Micu.

1966 - Lecturi infidele, eseuri de critică și istorie literară. Debut editorial.

1968 - Metamorfozele poeziei, un studiu foarte important, sinteză a poeziei române interbelice.

1968 - Poezia româna modernă de la George Bacovia la Emil Botta. Antologie. La scurtă vreme de la lansare, cartea a fost retrasă din librării și topită. Ediția a doua apare abia după 1990.

1970 - Contradicția lui Maiorescu, monografie, eseu psihanalitică, biografie,istorie literară. La origine stă teza de doctorat numită mai sus.

1971 - 1988 - Teme, 7 volume de eseuri, critifiction.

1974 - Prelegeri de literatură română contemporană - autori și opere, 1944 - 1974, în colaborare cu Dumitru Micu.

1976 - Introducere în opera lui Alexandru Odobescu, monografie critică.

1976 - Sadoveanu sau utopia cărții, o monografie atipică, în stil manolescian a operei lui Mihail Sadoveanu.

1980 - 1983 - Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, 3 volume.

1984 - Julien Green si strămătușa mea

1987 - O ușă abia întredeschisă

1987 - Despre poezie, ediția a doua, Aula, 2002.

1988 - Desenul din covor

1990 - Istoria critică a literaturii române, volumul I. De la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung la perioada romantismului timpuriu și a literaturii post-pașoptiste, la Hasdeu și Alexandru Odobescu. Volumul I se închide cu capitolul dedicat romanului postpașoptist.

1991 - Dreptul la normalitate: Discursul politic și realitatea, eseuri și editoriale pe teme politice publicate în revista România literară la începutul anilor 90.

1995 - Cărțile au suflet, volum care reia o parte din Teme.

1998 - Începuturile literaturii artistice. Prima poezie lirica

1998 - Arhivele paradisului: un dialog cu Mircea Mihăieș,

1999 - Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului

1999 - Poeți romantici, prima parte din al doilea volum al Istoriei critice a literaturii române. Conține analize ale operei lui Vasile CârlovaIon Heliade RădulescuGrigore AlexandrescuDimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri.

2001 - Teme, Editura Universalia

2001 - Cronici literare - O panoramă critică a literaturii române contemporane, 4 vol.

2002 - Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, Editura Aula, trei volume, vol.I, Poezia, vol. II, Proza, Teatrul, vol. III, Critica, Eseul.

2003 - Cititul și scrisul.

2003 - Lectura pe înțelesul tuturor.

2003 - Inutile silogisme de morală practică.

2003 - Poeți moderni.

2005 - Decalogul criticii literare.

2006 - Teme franceze.

2006 - Cum citim.

2006 - Andersen cel crud și alte teme.

2006 - Începuturile literaturii artistice. Prima poezie lirică.

2008 - Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45, 2008.

2009 - Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă, Ed. Paralela 45, 2009.

2011 - Povești pentru oameni mari

2012 - Cum se scrie un roman?

2014 - Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc

2020 - Istoria critică a literaturii române - 5 secole de literatură

Este coautor la manualele de limbă și literatură română pentru clasele a IX-a (1977) și a XII-a (1979).

 

Sursa: Presa, Wikipedia.

 

Revista „Vatra veche”, nr.3/2024. Semnal, sumar, cultura în cetate



Sursa: Nicolae Băciuț
 

Raiul cu arțari... Poezia lui Victor Albu, în căutarea Raiului pierdut...

 

 

Vis cu arțarul în brațe

 Omul are tendința de a se armoniza cu mediul în care s-a ivit ca ființă capabilă să înțeleagă infinitul, eternitatea, frumosul. Poetul Victor Albu caută liniștea ființei în patria naturii, aproape de iarbă, copaci, anotimpuri, răsărit sau apus de zi, aproape de creația care mai păstrează ceva din frumusețea începutului. Cu volumul de versuri Raiul cu arțari/ Himmel mit ahorn, ediție bilingvă româno-germană, apărută la editura CronoLogia în anul 2022, scriitorul ne propune o imagine a omului încrustat în natura generoasă și luminoasă. Este o căutare a Raiului pierdut, o regăsire a frumuseții rest, ceea ce ne-a mai rămas.


Poemul care dă titlul volumului este reprezentativ, în el se reține esența acestor stări aparte, cumva departe de lume: „ce liniștit te scalzi/ într-un rai cu arțari/ prin maci aburind/ lumina te duce/ la vale cu șopot/ dârele toamnei/ dau în clocot/ Șteaza se-ngână/ cu arome de crâng/ stelele picotesc în/ aripi ce se frâng…” (raiul cu arțari, p. 124). Mesajul este deschis, raiul aduce liniștea dorită, lumina dinamizează peisajul și ființa, stele marchează acest teritoriul infinit, în plină mișcare. Cuvinte simple, versuri aproape formule lirice, o literatură a rigorii, zgura este eliminată, rămâne locul aparte, Raiul.

Poetul nu este zgârcit, el reduce linia zicerii la șoaptă, la esență. Arțarul este simbolul purității, albul lui atinge tabloul naturii, modest, acceptă o zonă săracă, dar crește mult pe verticală. Face diferența dintre zona poluată și zona protejată, limitată de perdeaua luminii. Iată, prezența care asigură posibilitatea raiului acum. Există multă rigoare în versuri, poezia se clădește pe o lume a ordinii.

Poetul așteaptă o zonă a purității, timpul curge exact, ireversibil, anotimpul perfect este toamna cu aurul din frunzele arborilor, totul se reduce la om, el este măsura lucrurilor: dește de ploaie, lacrimi de grâu, limba luminii, prunc de cicoare, trup de înger

Natura este prezentă cu diversitatea formelor și a culorilor, a tainelor și aromelor: lunca, dealul, pomul vieții, grădina, norii, seara care dă culoare zilei…Lumina dinamizează peisajul, ființa, poemul: „aștept lunca ce naște/ molcom o spuză/ prin care lumina mă/ va duce-n spinare/ ca o mânză cu/ sudoare de mierlă…” (Aștept o luncă, p. 20).

Umbrele trădează lumea de deasupra, lumea subtilă, cea care dă valoare vieții: „uneori o umbră/ de copil aleargă/ într-o/ umbră de livadă/ și spaimele lor/ miros a măr/ ghemuită în/ iarbă/ o umbră de vulpe/ latră la timpul/ se vrea să se-nfrupte” (umbre, p.36). Un poem echilibrat, cu metafore și simboluri, cu livada generoasă, cu timpul care s-a oprit în peisaj și animale flămânde de spațiu și anotimp secret.

Un poem al legăturilor profunde, unul marcat de Ardealul ca zonă a Raiului, un areal în care dulceața existenței se simte în fiecare celulă: „căzut adânc cu/ capul pe genunchi/ ascult/ Ardealul apunând/ lumini de seară/ mușinând/ foșnet de nor/ și stropi de miere/ în pleoapa grea/ a mamei mele…” (Ardeal apunând, p.110). Poetul reține lumea într-o mișcare riguroasă, în fond Pământul – aici, Ardealul – apune, nu soarele, așa cum s-a cimentat în limbajul comun. Legătura din planetă și Ardeal este profundă, totul face parte dintr-o patrie a inimii.

Victor Albu reușește să rețină în puține cuvinte frumusețea lumii, a naturii: macii jupuiți de smalț (p. 44); privesc din altă lume/ la sfinții care curg (p. 52); nu mă pot/ bucura îndeajuns/ de întrupările tale (p. 70); spuzele ard/ în dealul cu flori/ tu încă aștepți/ păcatul din zori (p.88); felii de lumină/ în ploi se desfac (p.118) etc. El se joacă de-a timpul, iubirea, plonjează în pliurile anotimpurilor, simte mișcarea din natură, respirația miracolului pândind din iarbă, caută frumusețea, armonia. Poezia locurilor este marcată de trimiterile la poezia poeților: Gellu Naum, Nichita Stănescu, Lucian Blaga. Este o legătură a cuvintelor de clorofilă, așa cum s-au stratificat în literatura de la noi. Exemplele pot continua.

Volumul se structurează pe mai multe paliere: DEALUL MUT, ARDE O PASĂRE, TRUP DE ÎNGER, toate se legă, formând povestea lirică a regăsirii ființei.   

Maria-Daniela Pănăzan, în prefața cărții, remarca: „Poet al rafinamentului stilistic, ce impresionează prin locuirea în cuvânt, autorul ne învață să fim trăitori ai „raiului cu arțari” și să ne împlinim în „trup de înger” (Poezie a raiului regăsit, p. 9).  Christian W. Schenk a realizat o transpunere în limba germană reușită, sensibilă, prinzând esențele acestui gen de poezie, de altfel traducătorul, poet și el, a reușit de-a lungul timpului să fie mesagerul, veridic și puternic, pentru poezia românească în spațiul germanic. Și nu-i puțin lucru într-o lume globalizată, din contră, reprezintă ieșirea literaturii de la noi spre alte zone ale artei de azi.

Poetul a reținut imaginea raiului de azi, fixându-l în lumina eternă, icoană blândă: „stăruie icoană în/ praf de sulfină/ văd lumina duioasă/ ca o grădină” (grădina duioasă, p. 96).

 

 

Constantin Stancu


 

*Victor Albu, Raiul cu arțari/ Himmel mit ahorn, poezie, 147 pagini, Editura CronoLogia, 2022. Prefața Maria-Daniela Pănăzan; traducerea: Christian W. Schenk; ediție bilingvă româno-germană.

**Victor Albu, poet român, de profesie inginer, în prezent pensionar, autor al volumelor: Perpetuum mobile (Editura Albatros, 1999); Dincolo de rai (Editura Eminescu, 2008); Cascadele dulci (Editura Eminescu, 2009); Ultima luncă (Editura Tracus Arte, 2013); Dorm într-o coajă (Editura Tehno Media Sibiu, 2021).

*Text publicat în revista Boema, nr. 181/2024

 

Grigore Vieru - un documentar de Nicolae Băciuț... Memoria lacrimii

 

Grigore Vieru – repere bio-bibliografice

 

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul județ Hotin, România - d. 18 ianuarie 2009, Chișinău). Părinții săi, Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic, erau țărani români. Școala - 7 clase - o urmează în satul natal, după absolvire, 1950, e elev la școala medie din orașul Lipcani, încheind aici studiile în 1953.



Studiile universitarele le absolvă în 1958, la Facultatea Filologie și Istorie din cadrul Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău.

În timpul studenției, în 1957, debutează editorial cu plachetă de versuri pentru copii, Alarma, bine primită de critica literară.

După terminarea facultății lucrează ca redactor la revista pentru copii Scânteia Leninistă, devenită mai târziu Noi, și la ziarul Tânărul leninist, care a apărut după câștigarea independenței Republicii Moldova, cu titlul Florile Dalbe.

În anii următori, publică volumele Muzicuţe (1958), La fereastra cu minuni (1960).

Anul 1960 e plin de evenimente: în 8 iunie, se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină, devineredactor la revista Nistru, actualmente Basarabia, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova, apoi redactor la Editura Cartea Moldovenească, unde lucrează până în 1963.

În 1961, îi apar la Editura „Cartea Moldovenească” volumele Făt-Frumos curcubeul și Bună ziua, fulgilor!, iar în 1963, volumele Mulțumim pentru pace (versuri) și Făgurași (versuri, povestiri și cântece), Ceasornicul pădurii (1965), Poezii de seama voastră (1967).

Din 1963 până în 1969, e consultant la Secţia de poezie a Uniunii Scriitorilor din R.S.S. Moldovenească (1963-1969).

În 1964, publică în revista Nistru, unul dintre poemele sale, Legământ, cu care își face cunoscută racordarea poeziei sale la literatura română prin Eminescu, căruia îi și dedică poemul său.

În 1965, apare volumul Versuri pentru cititorii de toate vârstele, prefațat de Ion Druță, și distins doi ani mai târziu, în 1967, cu Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii și tineret.

Un alt poem însă, Bărbații Moldovei, cu o dedicație pentru „naționalistul” Nicolae Testimițeanu, publicat tot în revista Nistru, în 1967, determină măsuri specifice cenzurii comuniste: tirajul este oprit, revista fiind retipărită fără dedicație.

Ascensiunea lui Grigore Vieru îi aduce destul de repede „clasicizarea”, odată cu apariția volumului de poeme Numele

tău, în 1968, prefațat de Ion Druță, cu „îndrăzneli” simptomatice, fără istorie în perioada sovietizării Basarabiei, incluzând poeme cu titluri ca Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, ori dedicate unor autori din dreapta Prutului: Nicolae Labiș, Marin Sorescu.

În același timp, i se recunoaște originalitatea și valoarea volumului, iar Mihai Cimpoi îi dedică monografia Mirajul copilăriei.

Traseul în forță al poetului continuă cu Duminica cuvintelor, volum apărut în 1969 la Editura Lumina și ilustrat de Igor Vieru, cartea câștigând popularitate și notorietate la nivelul învățământului preșcolar, devenind „obligatorie” în toate grădinițele din R.S.S. Moldovenească.

În ucraineană, apare volumul Curcubeul, tradus de A. Miastkivski.

Abecedarul (Editura „Lumina”) din 1970, realizat în colaborare cu Spiridon Vangheli, autorul textelor în proză, și pictorul Igor Vieru (fără a fi vreo legătură de rudenie cu Grigore Vieru!), e urmat în același an de primul abecedar cu litere latine în Basarabia postbelică, realizat, tot împreună cu Spiridon Vengheli. Aspirațiile naționale ale lui Grigore Vieru pătrund subtil și în cărțile pentru copii, în volumul din 1970, Trei iezi, fiind inclus și poemul Curcubeul, un curcubeu… în trei culori, identitare, roșu, galben și albastru.

În limba rusă, tradus de Iakov Akim, apare volumul Casa nouă. În 1971, același îi traduce volumul Cântece de dragoste, apărut înainte și în limba română. 

I. Licdoni îi traduce volumul Mama, în letonă.

În 1972, publică culegerea de cântece Soare, soare.

Apropierea sa de literatura română se materializează și prin contactul cu scriitori români importanți, în 1973, face parte dintr-o delegație de scriitori... sovietici, care vizitează România, având loc întâlniri cu redactorii uneia dintre cele mai importante publicații românești ale vremii, Secolul 20, între care Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Biblioteca sa sporește cu această ocazie cu numeroase cărți de autori români.

În drumurile prin România,, reușește să ajungă în locuri de mult visate: mănăstirile Dragomirna, Putna, Voroneţ, Sucevița, Văratec.

În 1973, îi apar traduceri din poezia sa în kazahă lituaniană, ucraineană, bulgară, kirghiză și rusă. 

Volumul Aproape, publicat în 1974, primit elogios de critica literară.

În 1974, a dat curs invitaţiei oficiale din partea Uniunii Scriitorilor din România, adresată de preşedintele acesteia, scriitorul Zaharia Stancu. Astfel, a vizitat Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci.

Urmează alte două vizite în România, una în 1974, tot la invitația Președintelui Uniunii Scriitorilor, Zaharia Stancu, când trece munții în Transilvania, avându-l alături poetul Radu Cârneci, iar alta în 1977, la fel la invitația Uniunii Scriitorilor din România, când vizitează, împreună cu Raisa Vieru, orașe emblematice în dimensiunea unității naționale: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

Peste ani, semnificația vizitelor sale în țara mamă capătă proiecții maximale: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”.

Ritmul aparițiilor sale editoriale e în continuare susținut. În 1976, apare Un verde ne vede! (Editura „Lumina”), pentru care i se decernează Premiul pentru tineret al R.S.S. Moldoveneşti.

Volumul Steaua de vineri, apărut în 1978, îl face pe
Nichita Stănescu să afirme că „Grigore Vieru este un mare şi
adevărat poet. El ne transfigurează natura gândirii în natura
naturii. Ne imprimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea lui de
inimă pulsează şi imi influenţează versul plin de dor, de curata
şi pura lui poezie”.
În 1979, apar volumele Mama şi Albinuţa, Albinuţa
intrând pe fluxul didactic, anual, pentru preșcolari.
Întâlnirea în 1980 cu Doina şi Ion Aldea-Teodorovici
deschie un nou capitol în biografia lui Grigore Vieru. După
primul text pus pe muzică, Iartă-mă, inchinat mamei, poezia
lui Grigore Vieru intră în cântec, urcă pe scenă, în compoziții
memorabile, în care s-au mai antrenat și alți interpreţi: Tudor
Gheorghe, Anastasia Lazariuc, Olga Ciolacu, Dida Drăgan,
Mirabela Dauer etc.
Tot în 1980, apar și volumule Să creşteți mari (culegere
de cântece pentru copii) și Fiindcă iubesc, versuri.
În țară, în 1981, poezia sa intră în marele circuit public,
prin tipărirea unui volum, Izvorul și clipa, în colecția „Cele
mai frumoase poezii”, o antologie prefațată de Marin Sorescu..
În 1982, pe versurile sale, Eugen Doga compune muzica
pentru un film muzical pentru copii Maria Mirabela al regizat
de Ion Popescu Gopo, producția fiind lansată și la Chișinău și
la București. În 1983 Moare mama poetului, Eudochia, ființa pe care a iubit-o cu venerație.
Publică volumele Poezii (selecţie şi prefaţă de Mihai Cimpoi) și Taina care mă apără.
I se publică în limba tadjică, în traducerea lui A. Aslam,
o antologie lirică.
Volumul Scrieri alese, prefațat de Mihai Cimpoi, cu o
selecție din opera sa (poezii şi cantece, medalioane, secvenţe
publicistice, dau imaginea anvergurii sale scriitoricești, al
angajamentului său public.
Mihail Dolgan publică studiul Creaţia lui Grigore Vieru în Şcoală, consolidând locul lui în literatura basarabeană.
În 1985, la împlinirea a 50 de ani, spectacolul literar muzical
pe care și l-a dorit e interzis de mai marii politici ai vremii.
Cărțile continuă însă să-î apară.
În 1986, volumul Poezii de seama voastră, în 1987, Cel
care sunt (versuri, creionări, interviuri, note) o selecție și
prefață aparținând lui Mihai Cimpoi.
Opera literară a lui Grigore Vieru, dedicată copiilor, îi
aduce, în 1988, recunoașterea internațională în domeniu, prin
acordarea Diplomei de onoare „Andersen", considerată drept
cea mai prestigioasă distincţie internaţională acordată pentru
literatura pentru copii.
In țară, apare încă un volum referențial, acelaşi an apare
cartea de versuri Rădăcina de foc, cu ilustrații de Sabin Bălaşa
şi prefaţa de Ioan Alexandru. Critica din România se întrece pe
sine în a-I elogia poezia.
Editorial, Grigore Vieru e prezent cu volumele Cine crede, o culegere de interviuri, publicistică, poezii, melodii, şi Spune-I soarelui o poezie.
Dar el se implică angajat în viața publică, fiind unul
dintre fondatorii Frontului Popular din RepublicaMoldova,
păstrând distanță față de politic: „Nu fac parte din nici un partid politic. Doar din Partidul Limbii Romane”.
Totuși, e ales deputat al poporului. Se numără printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989., și participă la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
În 1990, Grigore Vieru este ales membru de onoare al Academiei Romane, laudatio fiind susținut de Zoe Dumitrescu-Buşulenga.
În 1991, apare volumul Hristos nu are nicio vină (poeme şi cântece. Cuvânt înainte: Carolina Ilica. Selecţie, îngrijire ediţie şi postfaţă: Dumitru M. Ion)
La Casa de Discuri „Electrecord” apar în 1992 discul Răsai, cu cântece pe versuri de Grigore Vieru, interpretate de Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, Versuri, în lectura autorului, și Maria Mirabela,cântece pentru copii pe versurile sale.
I se conferă titlul onorific „Scriitor al poporului din Republica Moldova”.
Academia Română il propune pentru Premiul Nobel pentru Pace.
În 1993, devine Este ales membru corespondent al Academiei Române.
La Galaţi, în 1993, îi apare antologia de versuri Curăţirea fântânii, prefaţată de Vlad Pâslaru.
În 1994, apare antologia Rugăciune pentru mamaediţie ingrijită şi prefaţată de Tudor Nedelcea.
La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, este sărbătorit la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău.
Apar monografiile: Poet pe Golgota Basarabiei, de Stelian Gruia, şi Grigore Vieru – omul şi poetul, de Fănuş Băileşteanu, La Editura Minerva din Bucureşti apare o ediţie bilingvă de poezii romano-spaniolă.
Apare în 1996, la Editura Minerva în colecția „Biblioteca pentru toți”, volumul Văd şi mărturisesc, versuri, aforisme şi confesiuni
În 1997, e publicat în condiții grafice de excepție, volumul antologic Acum şi în veac.
Volumele Strigat-am către Tine şi Izbăvirea apar în 1999.
Volumul de confesiuni şi aforisme Lucrare în cuvânt apare în 2001, cu o prefaţă de Mihai Cimpoi.
În 2003, Adrian Dinu Rachieru îi îngrijeşte şi prefaţează un volum selectiv.
Tot în țară, în 2004, apare antologia Cât de frumoasă eşti, dedicată Mamei, Limbii Romane şi Iubirii, cu o prefață de Eugen Simion.
Theodor Codreanu realizează monografia Duminica Mare a lui Grigore Vieru, în 2004.
În 16 ianuarie 2009, Grigore Vieru este victima unui accident de mașină, la intrarea în Chișinău, la întoarcerea de la o manifestare dedicată lui Eminescu, la Cahul.
A încetat din viață pe data de 18 ianuarie 2009, la două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.
Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană.
S-a afirmat că. Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici.
Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.
Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce. Câteva școli din Republica Moldova și din România, străzi din ambele țări au primit numele Grigore Vieru...
Despre opera lui au scris studii, monografii etc. nume importante din cele două țări:Mihai Cimpoi, Eugen Simion, C. Ciopraga, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, M. Ungheanu, D.R. Popescu, Adrian Păunescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, S. Vangheli, I. Druţă, L. Butnaru, N. Dabija, Theodor Codreanu, Stelian Gruia, Fănuş Băileşteanu, Ana Bantoş, Michael Bruchis (Israel), Eugeniu Coşeriu, Victor Crăciun, Liviu Damian, Viorel Dinescu, M. Dolgan, Ivan Draci (Ucraina), Gh. Grigurcu, I. Hădarcă, Claus Heitman (Germania), M. R. Iacoban, Carolina Ilica, Dumitru M. Ion, E. Lungu, N. Manolescu, Al. Mihailov (Rusia), R. Munteanu,
Fănuş Neagu, Tudor Nedelcea, Emilian Galaicu-Păun, Irina
Petraş, Petru Poantă, Ion Pop, Adrian Dinu Rachieru, Stanislav
Rassadin (Rusia), Nichita Stănescu, Andrei Strâmbeanu,
Arcadie Suceveanu, Alex. Ştefanescu, Răzvan Theodorescu,
Gheorghe Tomozei, Andrei Ţurcanu, I. Vatamanu, Teodor
Vargolici, Ion Ungureanu, Imant Ziedonis (Letonia), Daniel
Corbu etc.
 
 

Documentar de NICOLAE BĂCIUȚ

 

Notă:

Selecția datelor pentru acest excurs bibliografic a întâmpinat și dificultăți cauzate de existența în sursele cercetate a unor informații contradictorii. Rămâne în sarcina cercetătorilor monografi să clarifice lucrurile.

Au rămas nemenționate foarte multe date care țin atât de biografia poetului cât și de activitatea sa literară și social politică.

N-am mai menționat titluri de cărți cu cântece pe versurile sale, reeditări, traduceri, CD-uri, distincții academic, premii, distincții primite și în Republica Moldova și în România, spectacole omagiale etc.

Sursa: Nicolae Băciuț