vineri, 12 aprilie 2024
IN MEMORIAM NICOLAE MANOLESCU... Portret, semne, cuvinte argintate
-2.jpg)
Sursa: Rev. Răsunetul cultural, aprilie, 2024/ Menuț Maximlilian
Daniel Marian, SISTEMUL PERIODIC AL SENTIMENTELOR, Editura Rafet, 2024... „De altfel, poetul testează cititorul, titlurile sunt fie la început de poem, fie la sfârșit, este o joacă elegantă, dovadă că lumea literară a devenit mai relaxată. Titlurile se scriu cu literă mică, la fel și restul versurilor, este o familiaritate prestată tot mai mult în literatura de azi, sfera împrumutând ceva din tehnica publicității, menită să șocheze, să scoată în evidență”
Tema
poetului: un război fără cai…
Daniel Marian este un poet dinamic, scrie intens, scrie și despre cărțile altor scriitori, este o grabă în activitatea lui, uneori sare peste umbrele din textele citite, alteori vine cu noutăți percutante. În volumul de versuri sistemul periodic al sentimentelor, apărut la Editura Rafet în anul 2024, director Constantin Marafet, poetul se descoperă preocupat de sistematizarea poemelor scrise, de punctarea liniilor de forță care îi caracterizează opera.
Este un poet dinamic, scrie mult, mereu în căutarea de
noi expresii literare care să definească sentimentul, starea, perspectiva,
mirarea, angoasa, refuzul. Doza de frustrare se convertește în poeme energice,
uneori inedite, alteori mundane. Nu refuză niciun argument, stare, mirare,
revoltă. Este un revoltat ascuns după un nostalgic din vremea poeților
activiști ai suferinței, cum scria Nichita Stănescu. A scris/ scrie și el
despre poezia altor poeți, este preocupat de noile volume apărute, de noile
ziceri sau revolte. S-a contaminat de poezia de azi, este permeabil la virusul
liric.
Din aceste experiențe personale și de gașcă poeticească, el se ridică și afirmă că poezia este la baza multor crize și împăcări. Există un substrat (tabel) care susține partea bună, partea lirică din om, un tabel periodic, sistemul periodic în care om încape cu viața și moartea la un loc, nu poate evada. Poetul notează, reține, afirmă, strigă, e țipătul de pe podul dintre ieri și azi, ducând spre un mâine mai agreabil. El se joacă uneori și depune efortul să sistematizeze fluxul liric după puterile sale. Instabilitatea, sentimentele, dreptul la visare, istorii frânte, cai și holograme, singurătatea ca o boală, dragostea promisă, greu de prins în cuvinte, constituie teme pe care le abordează cu încredere. Este o cunoaștere indirectă prin poem, cuvintele au forța de a creiona universuri presupuse.
Uneori își permite și aproximări din punctul de vedere
al omului muritor: Dumnezeu este rupt de
realitate, cu toate că limitele umane îl aduc pe domnul poet pe calea cea
bună, când moartea îi sare în față…Apoi, el își declară falimentul personal și
dreptul de a vedea dincolo de moartea aparentă, poetul poate, adică, să acceadă
dincolo de cele văzute. Dar ce nu face poetul pentru un car cu poezie?; dacă
există Carul cu Bere, există și Carul cu Poezie: „stai să vezi caleaşca în
flăcări/ sărind la garduri şi la scări/ făcând stelele jumări”. Pentru că:
„foaie gri de aspic/ din gura asprului nimic/ carul mare sau carul mic?” (carul cu poezie, p. 82).
Sunt și teme mai grave, abordate în stilul său
personal. Patria, războiul, credința, timpul, infinitul, fauna urbană, istoria
ca argument liric, existențial. Ele sunt tratate cu un fel de detașare, de ce
ar trebui să luăm viața în serios? Există poezie și libertatea de a spune
orice, libertinajul exersat pe rețelele sociale, în piața publică, în tramvaiul
nouă (9) etc. Patria este exprimată plastic prin metroul de serviciu: „când s-a făcut metroul de la timişoara la cluj/ toată
şobolănimea s-a fost dat cu ruj/ iar de la baia mare la constanţa/ nu le mai
tăcea clanţa/ (bucureşti avea deja zepelin/ de o sută de ani de chin)” (dar să vezi, p. 27). Acest gen de poezie
este în opoziție cu poemele despre patrie, bine plătite înainte de 89,
patriotismul vine din zicerea relaxată, detașată de capcanele istoriei.
Blocul de locuințe devoalează fauna urbană, „jungla
civilizată”, locul unde se adună contrastele, libertinajul, angoasa: „la mine
în bloc e o adevărată şcoală de arte şi meserii/ fiecare locatar are rolul său
bine definit în organigrama blocului/ la parter sunt cei care cu urechea de
pământ simt cutremurele/ la etajul unu se desfăşoară hărţi tactice şi se prevăd
războaiele/ canicula taifunurile tornadele avalanşele ocupă întreg etajul doi/
şi trei este rezervat integral celor cu problema climatică în creier” (deasupra
blocului meu vrăbiile se însoţesc cu vulturii, p. 65).Mediul social este bine conturat, ceva
suprareal și apăsător unește oamenii în comunitate și concluzia vine
promoțional: „iar pe scara blocului avem un ficus care consumă tot
aerul”… Poetul prinde bine atmosfera urbană, marcată de „unitatea” absurdului…
O altă temă abordată, importantă în economia vieții,
este credința, un aspect mai delicat și mai rar la poeții de astăzi, marcat de
un realism imediat, necenzurat de partea spirituală: „există o religie a
pâinii/ şi a vinului pe aceasta/ nu ţi-o pot povesti/ pentru că ar trebui/ după
aceea să iubeşti/ foamea şi setea până ce/ cu adevărat dintr-odată” (vei învăța să crezi, 23). Este singurătatea individului în blocul
central, elementele sunt pâinea, vinul, iubirea, abstinența (aici, forțată de
societatea modernă). Este multă tristețe în poem, dar și suferință ascunsă.
Presiunea timpului asupra ființei este prinsă într-un
poem în care revolta individului este copleșitoare, nu se poate face nimic,
stai în timp și aștepți sentința:
dă-i în cap să-i sară figurile de nisip
fă-l ţăndări cu tot cu perversa clepsidră
ori muşcă-l de urechea stângă pe unde intră
frisoanele haosului aclimatizat la timp
sau măcar reneagă-l dezmoşteneşte-l
înjură-l blestemă-l fă-l de ruşine
nu-ţi fie teamă de blasfemie
fir-ar al dracu’ de monstru
să ţină minte să nu mai treacă pe aici (omoară timpul, p. 56).
Sunt teme esențiale ale condiției umane, mai rar
abordate în poezie de Daniel Marian, de data aceasta el își asumă existența sub
aripa unor versuri care pipăie destinul uman în timpurile de pe urmă.
O altă temă, de natură filozofică, ținând de un
existențialism poetic mundan, este infinitul, tratată într-un poem mai lung,
poetul testându-și capacitatea de a rezista în fața problemelor vieții și
tristeții, limitele primite la naștere impunând un astfel de poem:
ce este un infinit şi la ce-ţi trebuie
nu vei şti să umbli cu el ca şi cu mercurul
cu mătrăguna sau cu veninul de şarpe
cu ozn-ul cu bomba cu neutroni
cu mămăliga explodată la nervi
vezi şi brâncuşi s-a ars cu infinitul i-a ieşit
doar pe jumătate restul a rămas impozit sau
oricum i l-au furat unii sau alţii (și acesta este un infinit, pp.
59-61).
Sunt și poeme în care poetul devine manierist,
exercițiul liric nu este de ajuns pentru a materializa unul, mai trebuie starea
de grație care să permită vederea de pe balconul literar, ca una de ansamblu și
penetrantă. Nu totdeauna sistemul poetic permite nașterea poemului: „ieri erai
un monolit de care loveam întrebări/ acum te deschizi ca o stâncă la cutremur/
văd că îţi curge lumina printre degete/ flămânzesc de tine cei câţiva aştri/
cărora le e teamă să se trezească” (***, p. 63).
De altfel, poetul testează cititorul, titlurile sunt
fie la început de poem, fie la sfârșit, este o joacă elegantă, dovadă că lumea
literară a devenit mai relaxată. Titlurile se scriu cu literă mică, la fel și restul
versurilor, este o familiaritate prestată tot mai mult în literatura de azi,
sfera împrumutând ceva din tehnica publicității, menită să șocheze, să scoată
în evidență.
Poet harnic, cu multe poeme scrise, unele publicate,
Daniel Marian își testează singurătatea și tristețea, dorind să atragă atenția
asupra unei lumi posibile mai bune. La baza ei poate sta și sistemul periodic al sentimentelor, marcă
proprie… Cu alte cuvinte, arta este știința de a face ocolul unui sentiment în
câteva poeme bine aranjate în sistemul literar. Scriind despre ceilalți
confrați, Daniel Marian intră în sistemul literar de azi cu entuziasm,
tristețe, călare pe poemele sale.
Pentru a cita
din dorințele sale: …un război fără cai: „…te rog Doamne/ măcar atât un război
fără cai/ ochii lor lumânare de vecernie/ au parcurs deja toată întristarea/
din întreg universul” (fără cai, p.
30).
Constantin Stancu
*Daniel Marian, sistemul periodic al sentimentelor, versuri, 88 pagini, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2024.
*Text publicat în revista „Acolada”, nr. 3/2024
.jpg)
marți, 9 aprilie 2024
BIBLIOTECA DE GHEAȚĂ, ULTIMA BIBLIOTECĂ...
Biblioteca de gheață
Cea mai perfectă bibliotecă: Biblioteca de gheață!
Se văd coperțile colorate prin stratul transparent,
nume de oameni, cuvinte jucăușe, semne neînțelese,
care duraseră de mii de ani.
.jpg)
Timpul fraged nu mai avea importanță,
frigul era cel mai perfect timp posibil!
…Până în ziua în care a crescut temperatura și
atunci au dispărut cărțile,
la picioarele fiecăruia, o pată umedă – acolo a fost o carte…
Apoi s-a stins pe pământul uscat, s-a ridicat la cer,
nimeni nu putea spune exact unde s-au dus cuvintele…
Constantin Stancu ©
.jpg)
.jpg)
Ostatic în Patria Poemului... Ioan Barb și etapele călătoriei literare
Poetul a avut un moment de reflecție asupra drumului său în viață legat de farmecul literaturii. Sunt mai multe paliere în care își mărturisește revelația personală: Tăcerea ca o flacără (1998); Picătura de infinit (2010); Sub via ființei plâng strugurii (2010); Babilon (2011); Sabatul interior (2011) (Găurile din suflet, Amurg ambiental, Cauțiunea). Cartea mai reține câteva note despre autor și referințe critice legate de activitatea sa, așa cum l-au văzut confrații și criticii literari.
Bilanțul de etapă proclamă identitatea lui, posibilitatea de a scăpa prin
poezie de elementele facile și convenționale de fiecare zi. Există o picătură
de infinit în aventura zilnică, o carte a vieții chiar dacă se rătăcește,
uneori, într-o lume fără timpul prezent. Pașii sunt sărutați de ierburi, o
apocalipsă poate începe și-n orașul interzis…
Așadar, călătoria între Ierusalim şi Babilon, dus-întors, este una
spirituală şi interesantă, poetul o reface prin poezia sa, ca un dar pentru
cititor, pe care îl şi provoacă la autocunoaştere şi la cunoaşterea istoriei
umanităţii, căci fără credinţă lumea este mai săracă.
Note C Stancu ©
Aurelian Sârbu: Mersul luminii...
JOCUL CU PRADA
ciudat e mersul luminii
mă poartă prin lume după voia ei --
izvor ce urcă și
coboară
prin țesătura ei
de păianjen --
iubiri
îmbălsămate
vânat fără
scăpare
în jocul cu
prada
Aurelian Sârbu
vineri, 5 aprilie 2024
.jpg)
.jpg)
joi, 4 aprilie 2024
SEMNAL: GLAS RÂMNICEAN, o revistă electronică, bilunară, cu apariție și în format tipărit... Date de contact, adresa, colaborări
Sursa: Constantin Marafet/ Editura Rafet
Ladislau Daradici, SĂ NU ÎNDRĂZNEȘTI SĂ MORI FĂRĂ MINE, București, Editura Biscaria, 2023... „Scriitorul ne propune un fals jurnal vienez, un jurnal al ființei. Titlul este inedit, sugerează finalul unei lumi, apocalipsele necesare într-o lume în perpetuă schimbare. Rapiditatea schimbărilor generează ipoteze de final, iubirea ține legate ființele, ea și el se agață de viața primită în dar, se leagă de infinitul dintr-o secundă. Sensul în viață există, dă direcția trăirilor de fiecare zi”
O dimineață a lalelelor,
paradox și sens la Viena
Viața ne pune în situații inedite, ne scoate din cercul
în care locuim comod, ca la început de lume. Mișcarea omului pe harta
destinului, evadarea din ziua de fiecare zi, generează noi provocări. Ladislau
Daradici le acceptă, efectele acestei mișcări în spațiu și timp constituie
experiențe aparte, ele scot la iveală noi perspective, noi gânduri, noi iubiri.
Cu volumul de poeme Să nu îndrăznești să mori fără mine, apărut la Editura Biscara din București, în anul 2023, scriitorul ne propune un fals jurnal vienez, un jurnal al ființei. Titlul este inedit, sugerează finalul unei lumi, apocalipsele necesare într-o lume în perpetuă schimbare. Rapiditatea schimbărilor generează ipoteze de final, iubirea ține legate ființele, ea și el se agață de viața primită în dar, se leagă de infinitul dintr-o secundă. Sensul în viață există, dă direcția trăirilor de fiecare zi.
Poemele se leagă, au continuitate, exprimă sentimentul
aparte al participării la viața unui imperiu global, clădit pe ruinele unui fost
imperiu care s-a stins, cu măreția trecutului, gloria prezentului, strălucirea
viitorului. Iubirea leagă oamenii, este greu de frânt, deși forțele lumii de
azi apasă pe inimile și mințile oamenilor. Iubirea apare mereu în poeme, ca un
fir roșu, părțile se caută pentru a forma întregul într-o capitală a
speranțelor, este sensul pentru care merită să mori, conform motto-ului de la
începutul volumului.
Ladislau Daradici le abordează în nota sa specifică, a
celor o sută de cuvinte, se disciplinează, o disciplină impusă de nevoia de
timp, istorie, viitor. Disciplina generează noi perspective, tablouri care
șochează sau care îmblânzesc ființa, evenimente care au dimensiunea unor ore astrale pentru cei implicați în
dinamica vieții. El surprinde aceste tablouri, le dă o deschidere literară
evidentă. Tristețea, singurătatea, bucuria, întâlnirile, accidentele,
abandonul, toate au o cheie a lor, poetul prinde esența, extrage rădăcinile
unor idei care marchează cititorul, punctează substanța vieții. Călătoriile
poetului sunt spirituale, moartea și viața fac alianță într-o lume dinamică,
presată de limitele ei. Rămân mereu întrebări, gânduri nespuse, paradigme bine
conturate. Experiențele de zi cu zi sunt depășite de perspectivele culturale
mai largi. Europa nu este numai un continent legat de normele economico-sociale,
este un continent al culturii, al vieții, al credințelor subsumate, a
subconștientului.
Plimbarea prin oraș înseamnă o aventură, lumea este
prinsă într-o centrifugă halucinantă,
tăcerile umbresc străzile, parcurile, deși zgomotul de fond este abrupt. Lebăda
apare mereu în peisaj, ca o emblemă, alături de iubire. Îngerii trec strada, cu
istorii secrete pe umeri, catedralele punctează eternitatea care se ascunde în
arbori vechi. Brusc, pe Dunărea care străbate Viena, plutește o fată, un
boschetar cerșește pe marile bulevarde, sufletul se dizolvă în sânge. Cei în
vârstă caută vechile trasee ale dragostei, sufletul este ca un arbore. Ninge
lin peste lumea capitalei, moartea este o posibilitate pentru cei care speră
într-o viață eternă.
Ladislau Daradici prinde esențele: „Viena pare o imensă grădină a iubirii” (p.9); trecutul este un mormânt incert, cețos (p. 15); prin Viena, prin ochii negri ai nopții: „simt cum sufletul mi se divide în două” (p. 17). Peisajul este frânt de căderile lumii: „peste parcul înțesat de lume/ pe lacul verzui o lebădă tristă/ își așteaptă zadarnic perechea/ ucisă de doi boschetari tuciurii/ flămânzi” (p. 18).
Sensibil și atent, poetul caută sensul în orașul
capitală, omul își caută
deznădăjduitsufletul într-o lume fără suflet (p. 25). Evadările sale sunt
spirituale: „Îți voi clădi o catedrală/ de cuvinte să-ncapă toate/ rugăciunile
tale” (p. 33). Singurătatea atrage poezia, sufletul caută spre infinit: „parfum
de tăcere vuiet surd în infinit” (p.37). Există o lumină discretă în oraș, una
care învăluie destinele: „un miliard de fluturi incandescenți/ mi-au acoperit
trupul/ atâta lumină încât păsările/ ard de beția zborului” (p.41).
Istoria își are regulile ei, răzbate prin continentele
orașului: „noaptea când e liniște/ auzi îngerii respirând în orașul imperial”
(p.45).
Fiecare zi are o dimensiune aparte, poate însemna finalul
sau începutul: „e o după-amiază aurie pe Lisztgasse/
în care se poate muri fără regrete” (p.55).
Exemplele pot continua, avem un jurnal existențial, lumea
concretă se desfășoară într-un areal spiritual. Tineri, bătrâni, copii, sfinți,
vagabonzi, trecători, îndrăgostiți, nebuni, străini, toți au loc sub acoperișul
orașului, mereu la intersecția marilor drame. Iată starea: „morții tac laolaltă
cu vii/ amintindu-și unii de alții” (p.97).
Există și un ghid real în acest jurnal, cititorul este
purtat prin parcuri, pe malul Dunării, pe marile bulevarde, în locuri unde
istoria a intrat în pietre și-n mințile oamenilor, în locuri simbol, cu deschidere
spre alte orizonturi: Prater,
Zieglergasse, Stadtpark, Lisztgasse, Kohlmarkt etc. Aceste puncte nodale spirituale
declanșează poemul, îl duc într-o realitate a suprarealității, cu drame,
tristeți, bucurii noi, iubiri care declanșează baletul sufletului între o lume
și alta.
Regulile poeziei moderne sunt respectate, un prezent
apăsător planează peste cuvinte, idei, deschideri…O panoramă suprarealistă se
desfășoară în versuri: „ÎN STADTPARK O DOMNIȘOARĂ/ bătrână se ofilește pe o
bancă/ un puști obez înfulecă un hamburger/ din carne de vită modificată
genetic/ dintr-un platan găunos/ păianjenii păroși se scutură/ în creștetul
unui grup de asiatici/ un pedofil creponat transpiră/ într-un costum elegant de
lână/ la umbra fărădelegilor sale/ sunt patruzeci de grade la umbră/ și parcul
pare o oază în deșert…” (p. 13).
Poetul a prins și tarele vremii: carne modificată
genetic, migranții, deviantele de comportament, singurătatea, natura afectată
de haosul existenței etc. Iubirea oferă oportunitatea unui dinamism straniu,
poemul continuă: „aștept să te ivești să reînverzească totul/ să se pogoare
vraja/ pe undele verzi ale lacului/ pe care plutesc șapte lebede/ exact sub
malul unde/ stafia unui puști înecat/ își așteaptă cuminte mama/ să-l ducă
acasă” (p.13).
Ultimul poem dă titlul volumului, teama de moarte ca
sentiment al despărțirilor definitive, declanșează un sentiment profund de
iubire, una existențială, dincolo de carnea fragilă, bărbatul dorește să
îmbrățișeze trupul ființei femeii„cu teama de moarte”, deslușindu-i respirația „de
la celălalt capăt al lumii”, o „gutuie însângerată zăcând în iarba ninsă de
blândele sângerări ale toamnei” (p.104).
Fiecare poem are primul vers scris cu litere mari, el
preia titlul acestuia, face un corp comun cu restul versetelor, se încrustează
în idee, în temă, în peisaj. Toate poeme adunate spun o poveste, povestea celor
care au evadat din spațiul și timpul lor, intrând într-un spațiu familiar și străin
totodată, parte din Europa; parte din acest timp curgător, greu de prins în
malurile unui poem. Un jurnal liric, poetul lasă textul să respire liber, fără
semne de punctuație, într-o geometrie urbană bine ordonată, capabilă să
asimileze această civilizație aflată într-o perioadă de trece, cu un final
între perioade, zid ale stărilor și viziunilor.
O carte de literatură existențială, cu multe trimiteri
între viața reală și viața din sufletul omului în mișcare, prin lumea care i-a
fost dată prin destin.
Lumea poate încăpea într-un poem de o sută de cuvinte, nu
prea multe, nu prea puține, pentru că „poeții mor sângerând în poeme lor” (p.
100)…
Constantin Stancu
*Ladislau Daradici,
Să nu îndrăznești să mori fără mine, poeme,
fals jurnal vienez, 110 pagini, București: Editura Biscara, 2023. Moto:
„Paradoxal, viața are sens câte mai există lucruri pentru care merită să mori”.
Texte coperta a IV-a: Ana Ardeleanu, Monica Grosu, Iulian Chivu. La final, câteva
date despre autor: profesor, prozator, poet, critic literar, membru al Uniunii
Scriitorilor din România etc.
*Text apărut în rev. „Actualitatea literară”, ian-feb./2024
luni, 1 aprilie 2024
POEMUL ÎN PRIMĂVARĂ
SCRIEREA POEMULUI
…cum să scrii poemul în miezul zilei
când unii oameni mănâncă bucate gustoase,
le înghit cu poftă, le curge unsoarea pe barbă, pe piept,
când unii transpiră şi stropi de sudoare picură
pe bucata de lemn mirosind a pădure şi a iarnă…
…cum să scrii poemul când telefonul plânge
în tăcerea lui albastră şi
rândunele îşi fac cuib la colţul ferestrei
între zidul care leagă nordul de sud şi
zidul care leagă estul de vest,
cum să–l scrii,
mai bine îl trăieşti,
dar nici nu ştii că deja poemul te-a pătruns
ca o sabie în mijlocul zilei
care nu ştii dacă a fost, este,
sau va fi, fiind…
Constantin Stancu - Hațeg ©
Voicu Lăzăruț: POVESTEA EURO -2024... „Cât mai trăim trebuie să ne bucurăm de sport, mai ales că-l vedem de data asta din fotoliu, nu ca pe vremuri pe dealuri de unde”
Campionatul European de Fotbal -
EURO2024 din Germania 14.06-14.07
Mi-am adus aminte că, timp de 40 de ani am fost reporter de sport și am încercat să fac o avanpremieră la EURO-2024. Am făcut-o, ca o broșură program de pe vremuri pentru cei care n-au timp și nici dorința de a consulta informațiile sportive apropiate. De aceea, Revista Banchetul mi-a acordat, de 4-5 ani, o rubrică sport pe care vreau s-o fac documentată, ca pe vremea lui Cristian Țopescu. Următorul număr al revistei va fi mai amplu pentru că din 26 iulie începe cea mai dorită și curată manifestare a lumii sportului-Olimpiada Paris-2024. Mai întâi, să dăm drumul informațiilor EURO2024...
Dreptul de organizare a Euro sau CE-2024 a fost acordat
UEFA încă din 1958. La acest eveniment, din anul acesta, participă 24 de echipe
calificate din preliminarii europene. Primele două clasate din fiecare grupă se
califică alături de alte 4 națiuni de pe locul 3, cele cu cel mai bun golaveraj
și care merg în optimi. Sponsorul principal-Adidas lansează cu acest prilej
versiunea cosmică de minge care poartă denumirea din dragoste de fotbal...în limba
germană...
Fiind unul dintre cele mai importante evenimente din
Europa, cu cei mai importanți și mari sponsori germani, americani și chinezi se
preconizează ca ediția 2024 să fie urmărită de peste 3 miliarde de telespectatori,
asta ca să se vadă că cei ce trăiesc în pace și prietenie beneficiază de
importanță, organizare, fonduri, prime și publicitate de la cele mai importante
societăți comerciale și de mass-media. România s-a calificat la acest EURO
pentru a șasea oară, după ce o mai făcuse în 1984, 1996, 2000, 2008 și 2016. La
acest EURO- 2024 s-a calificat cu multă ambiție și dorință dintr-o grupă
omogenă, dar calificarea de pe locul I i-a adus dreptul de cap de serie, care
i-a dat cea mai favorabilă grupă de la Campionatul European German.
Participă toate marile puteri fotbalistice din
Europa, cu performanțe în trecut, la C.E.-astfel Germania, ca țară organizatoare
s-a calificat direct, ea are 3 ediții câștigate, altele națiuni ca Spania-3,
Franța-2, Italia-2, ultimul titlu fiind cucerit în fața Angliei pe Wembley, la
penaltiuri, Cehia-1, Olanda, cărora le place să li să zică batavii din Țările
de Jos, au o ediție câștigată, Danemarca au o ediție câștigată după ce nu se
calificase la turneul final, au profitat de descalificarea Iugoslaviei, cu
fotbaliștii care veneau de pe plaje, Portugalia adevăratului Rege Ronaldo are o
ediție, chiar și Grecia are una în 2004...și incredibil marea forță a
Fotbalului – Anglia nu are câștigată nicio ediție. Iată ce-ți aduce războiul,
Tavariși Putin, deși Rusia=URSS a câștigat un CE, în 1960 și a fost
participantă la toate edițiile, nu mai trag azi la poarta Brandenburgă cu
mingea, ci doar cu tunul, racheta și tancul în oropsiții ucrainieni, cu care ne
vom înfrunta noi, aprig și decisiv în grupa F. Pacea și sănătatea sunt
lucrurile tot mai rare, cele mai dorite de Lume, de miliarde de iubitori de
fotbal care iubesc acest sport ca o religie, cel care le oferă puțină bucurie
și dorință de a mai trăi, incă o ediție, încă un eveniment, încă o zi din Spectacolul
Lumii.
În Germania reunită, grație lui Gorbaciov - UN RUS LUMINAT,
se va desfășura în perioada 14 iunie-14 iulie 2024 acest EURO, cu participarea
a 24 de echipe, repartizate după criteriul valoric, în 6 grupe după cum urmează:
Grupa-A -Germania, Elveția, Scoția, Ungaria
Grupa-B -Italia, Croația, Spania, Albania
Grupa-C -Slovenia, Danemarca, Anglia, Serbia
Grupa-D -Polonia, Austria, Franța, Olanda
Grupa-E -România, Belgia, Slovacia, Ucraina
Grupa-F -Cehia, Turcia, Portugalia, Georgia
Această a XVI-a ediție a fost acordată, ca
organizare Germaniei, țara cu cea mai bună bază materială, cu stadioane mari, medii,
toate moderne, noi și luxoase, niște splendori arhitecturale a căror capacitate
variază de la Stadionul Olimpic din Berlin, cu 74.461 de locuri, Munchen cu
Alliantz-Arena-70.076 locuri, Dortmund-65.849, Gelsenkirchen-54.740, până la
cele medii, la Dusseldorf-51.031, Koln-49.827, Frankfurt-48.387, Leipzig-42.959...Condițiile
de joc, participare, tehnică video, și de gazon vor fi de excepție...ca la
nemți...!
Trofeul care se acordă câștigătoarei - Henri Delaouay
este prezentat ca siglă în toate orașele germane în postere imense în jurul
cupei sunt 24 de felii de tort inscripționate cu steagul fiecărei națiuni
participante, iar elipsa cupei reflectă forma Stadionului Olimpic, în plus,
fiecare dintre cele 10 orașe gazdă au propriul logo, mai mic, dar care să
prezinte atracțiile turistice și stadioanele din cele mai importante orașe
mari.
Sloganul oficial, cel general al turneului, a fost
ales cu multă grijă istorică, prin concursul unor mari ziariști sportivi și
președinți de cluburi, cu frica endemică ca nu cumva să aibă niște reminiscențe
din anul 1936. A fost desemnat un slogan demn și simplu, unul care să promoveze
în Lume, în special în Europa divizată, diversitatea și incluziunea. El este
scris în două limbi ale unor popoare care s-au războit și omorât în lupte seculare
de/pe teritorii. Sună sloganul principal ca o goarnă de trezire a națiunilor,
pentru pace și prietenie între popoare, ca înainte...?! United by Football=Vereint im Herzen Europas...adică pe
românește = Uniți prin fotbal...Uniți în
inima Europei. Și, mingea Adidas poartă un nume de iubire de fotbal tradus Dragostea de fotbal-Fusballeliebe, iar mascota este haiosul ursuleț
Albert, prezentate spectatorilor și
telespectatorilor prin două sentimente nespecifice poporului german, dar des
altoit cu milioane de emigranți, printre care și 1,2 milioane de români, mult
mai veseli.
Toți românii sperăm într-o participare
fastuoasă cu o ieșire din grupă, dacă nu e prea mult, la ce fotbal avem în
țară. Vom fi prezenți în Germania cu zeci de mii de români care nu mai suntem
nici săraci, nici interziși în capitalism lor. Deși suntem țara care transmite
prin onorantul post ProTv 32 de meciuri, cele mai multe și bineînțeles cele ale
grupei noastre după cum urmează:
17 iunie, ora 18, Belgia-Slovacia la
Frankfurt
17 iunie, ora 15
România-Ucraina la Munchen Alianz-A
21 iunie, ora 15
Slovacia-Ucraina la Dusseldorf
22 iunie, ora 21
Belgia-România la Koln
26 iunie, ora 18
Slovacia-România la Frankfurt
26 iunie, ora 18
Ucraina-Belgia la Stuttgart
Dragi germani ! O lună vă vom invadam țara,
cu flori, urale și zâmbete, nu ca voi, în 1940, ca să vă cucerim cu fotbalul
nostru latin, cam prea plin de optimism și politică și cu valoare mediocră.
Sperăm să trecem de grupe, și toți ne punem nădejdea în jucătorii care evoluează
în străinătate și în niște tineri pe care nu putem să nu-i iubim, că plângem alături
de ei la TV, ei la imn și noi,... la finalul unor jocuri. Ne prezentăm la acest
EURO2024 cu mândrie, dorințe, speranțe, cinste și orgoliile unor tineri
talentați ca: Drăgușin, Man, Mihăilă, Moruțan, Hagi, Moldovan, Rațiu, Coman, Drăguș,
cu mai experimentații Stanciu, Burcă și Alibec, cu toții provenind de pe tot
cuprinsul țării noastre bogate în de toate, cu mulți, toți și netoți...! Echipa
este formată de băiatul lui Anghel Iordănescu, un ins capabil, tăcut și
inteligent. Să sperăm că are și-un pic de noroc. Vom fi, cu siguranță
reprezentați la EURO și de 4-5 arbitrii de valoare mondială recunoscută din
care în mod sigur va face parte: Istvan Kovacs, Ovidiu
Hațegan, Sebastian Colțescu, și de câțiva asistenți tușieri.
Vom fi prezenți cu demnitate, disciplină și
fericire la toate meciurile Naționalei, cu zeci de mii de români și germani
veniți din România care vor cânta imnul și vor aplauda spectacolul fotbalistic
ca niște cunoscători. Eu, care am călătorit mult și greu, ca un amărăștean prin
multe țări, am un pic de orgoliu naționalist, că de data asta nu vom mai fi priviți
în Lume Mare ca niște săraci, cerșetori sau emigrați. La toate meciurile vor fi
oameni care doar se bucură de prosperitate și respect în Țară și vor să arate
lumii și altora că nu mai suntem niște amărâți, cerșetori și hoți și, că venim
din cea mai frumoasă țară a Europei și că la noi este mereu, și soare, și zăpadă, și păduri, și grâu, și e bine că e Pace !
Cât mai trăim trebuie să ne bucurăm de sport,
mai ales că-l vedem de data asta din fotoliu, nu ca pe vremuri pe dealuri de
unde. Iar, la o lună de la acest eveniment mult dorit vine unul memorabil - Olimpiada Paris-2024. Ne facem analizele, ne
luăm hapurile și ne străduim, chiar ne făgăduim intim să mai trăim un pic, încă
un eveniment drag ! Ne trebuie ochi buni, inimă fără trepidații, nervi de oțel
în corp de Adam.
Voicu Lăzăruț 28-martie 2024
Ion Dulugeac și istoria din viața la țară... Mamaia Anta și Prințesa Martha Bibescu
Viața la țară și istoria profundă
Ion Dulugeac este un autor harnic, preocupat de viața oamenilor, de paradisul căderilor, de femeile care au bulversat viața multor bărbați, de meandrele destinului. El scrie mult, a cunoscut numeroase personalități din lumea literară și din istoria recentă, a dorit să transmită mesajul venit dintr-o lume trecută, bucuroasă de viața oferită de conjunctura istorică. Contextul a oferit personajelor analizate numeroase experiențe importante, cu impact asupra colectivităților. În colecția Viața la țară*, el ne oferă o poveste cu titlul calm: Mamaia Anta și Prințesa. Cartea a apărut la editura ROMHELION, Mogoșoaia, în anul 2022. Este o editură administrată chiar de autorul cărților publicate.
.jpg)
Deși narațiunea se pliază pe viața unor români trăitori la țară, în
mijlocul naturii, în carte apare un personaj emblematic: Martha Bibescu. Un
nume cu rezonanță în istoria românilor, un reper în cultura și civilizația
românească și europeană.
Acțiunea se desfășoară în apropierea Bucureștiului, într-un mediu natural
aparte, „La țară”, cum reține autorul. Familiile lui Ion Grosu și Ion Dulgheru
muncesc pământul oferind produse naturale, de calitate bună în piețele
Capitalei, la persoane cunoscute și la piață. Harnici, pricepuți în activitatea
lor, trăind cu bucurie orice moment din viață, ei se remarcă printre
personalitățile care au marcat vremurile, fie înainte de război, fie după
război. Rezistă prin munca lor corectă și necesară în lumea de atunci și de azi.
Nu refuză o masă bună, cu bucate alese, cu vin și băuturi naturale, știu să
facă din fiecare oră a zilei un mic miracol de viață. Acțiunea este una
liniară, autorul descrie momentele din existența lor cu bucurie, este chiar
parte în acțiune, ca nepot al personajelor principale. Sunt momente esențiale
prin care acestea trec: nașteri, nunți, botezuri, înmormântări, trădări,
bărbații știu să iubească o femeie, întâmplări neprevăzute, cu parteneri de
afaceri și prieteni. Apare și amanta care bulversează comunitatea, femeia
iubăreață care aduce adrenalină și farmec în viața bărbaților. Uneori,
generoși, ei înfiază copii aflați în situații critice, îi integrează în viața
familiei, se vizitează între ei, se sprijină, au resursele necesare unei vieți
bune la marginea Marelui Oraș. Este o zonă tampon care protejează viața
oamenilor de războaie, schimbări de paradigmă socială, trecerea de la
capitalismul incipient din România, la sistemul socialist impus de noile
orizonturi ivite după Cel de Al Doilea Război Mondial. Prin grădinărit ei își
fac prieteni din lumea bună, din zona ambasadelor, a personalităților epocilor,
generozitatea este trăsătura
caracteristică a oamenilor. Lumea avea nevoie de astfel de oameni dedicați,
mereu săritori, păstrători ai vechilor valori venite dintr-un trecut zbuciumat.
Din când în când, în mijlocul acțiunii apar caii, ei dau energie, aduc un plus
de adrenalină zilnică, este o apariție venind din natură și din spiritul
acestor oameni legați de rădăcinile celor care știu să trăiască direct,
nemijlocit, aducând bucurii altor oameni.
Una dintre personajele abordate este Mamaia Anta, Maria Dulgheru. Ea o salvează pe Prințesă, Martha Bibescu, de la înec, pe lacul din apropierea moșiei. Se leagă o prietenie bazată pe generozitate, Prințesa se apropie de salvatoarea ei, de familiile acestea de români harnici, de asemenea. Prietenia le marchează tuturor viața, Martha Bibescu fiind o personalitate puternică, cu viziune asupra vieții, dar și asupra sistemului social, asupra culturii. Mamaia Anta povestește mereu din viața acesteia, nepotul Ionel (autorul cărții) preia mesajul, îl include în narațiunea prezentă cu bucurie, simplitate, date exacte. Mesajul, autentic românesc, se transmite peste vremuri, din generație în generație.
.jpg)
Prințesa a fost un spirit nobil, de mare ținută intelectuală, femeie
frumoasă, cultă, deschisă, aducând un aer mare personalitate care a păstrat
tradițiile vechii boierimi de la noi, cea deschisă spre Occident. A fost fiica
unui ministru, reprezentantul României la Paris, a fost căsătorită cu George
Valentin Bibescu, de asemenea nobil, personalitate a vremii, fire dinamică,
implicată în noua zonă de interes, aeronautica, la acea vreme, și diplomația,
plus călătoriile prin lume. Prințesa se pare că a fost un membru al masoneriei,
cu largi relații în lumea politică a timpului, fie din țară, fie din
străinătate, cunoscută, apreciată, acceptată ca reprezentantă autentică a
românilor. Rădăcinile ei familiale duc la familii importante, cunoscute în
istorie și-n lumea politică: Mavrocordat, Lahovari, cu legături până la familia
Împăratului Napoleon Bonaparte. Și-a făcut studiile în Belgia, acolo a prins
esența culturii universale și a culturii românești. Ulterior a scris numeroase
cărți, Ion Dulugeac face trimitere la aceste cărți, după cum i-a povestit
Mamaia Anta, generând o parte de istorie literară.
Prințesa a făcut numeroase călătorii în lume, din fiecare experiență a
scris câte o carte, unele au avut succesul cuvenit și aprecierea lumii
culturale de la Paris, inclusiv a Academiei Franceze. În cărțile sale apar
personaje importante, momente istorice, note de călătorie, poezii, proză
autobiografică, cugetări, maxime, corespondență diplomatică și culturală, unele
semnate sub pseudonim. Dragostea ei pentru cultură a influențat și viața
oamenilor de la țară, inclusiv a lui Ionuț, tânărul nepot, autorul cărții.
Mamaia Anta a transmis mesajul primit, nepotul l-a receptat și l-a lansat în această carte, numeroase pagini tratând viața și activitatea Prințesei.
.jpg)
În carte apar numeroase personaje ale vremii, de la scriitori cunoscuți,
care au avut momente deosebite la Mogoșoaia, Marin Preda, Fănuș Neagu, Ana
Blandiana, Mircea Micu etc. Apoi ambasadori străini care au apreciat produsele
vândute de aceste familii. Apare și Marcel Proust, marele scriitor francez,
prieten cu Martha Bibescu (vezi și cartea La
bal cu Marcel Proust, 1928, semnată de Prințesă).
Scrierile sale autobiografice aduc date importante din viața Europei din
acea perioadă, aflăm date despre genealogia Prințesei, date despre marile
personalități politice ale vremii, analize și observații diplomatice și
politice, o evoluție în timp a unei familii care s-a legat de istoria României
și a Europei.
Autorul descrie simplu, direct viața personajelor sale, căldura sufletească
inundă paginile cărții, sunt amestecate date din viața socială, viața
personală, drame și bucurii. Autorul nu dă o tentă politică textului, este
atent la viața în sine, transmite date pertinente despre lumea în care a trăit
și care i-a oferit o deschiderea spre natură, viața simplă a oamenilor care se
pot bucura de contextul în care au trăit.
Sunt momente importante în carte. Ele subliniază firul roșu în istorie.
Vizita reprezentanților ambasadelor la grădinarii români, reacția autorităților
legate de viața oamenilor de la țară în noul context ivit după anul 1945,
momentele în care Mamaia Anta aduce la lumină istoria mai puțin cunoscută a
românilor și aventura lor în lume. Un tablou aparte este momentul în care
Mamaia Anta, Maria Dulgheru, este invitată la Ministerul de Externe și
ambasadorul îi face legătura telefonică la Ambasada României din Franța pentru
a putea vorbi cu Martha Bibescu, un moment de excepție, lumile din anii aceea
legându-se prin cultură, prietenie, legături de suflet, dincolo de restricțiile
impuse de noul sistem social din România, după Al Doilea Mondial.
Iată momentul: „Cum ajunseseră în biroul spațios, șefa de cabinet îi
aștepta cu două cafele, așezate pe birou, alături de o sticlă cu apă Borsec;
Maria se așeză pe scaunul comod oferit de bărbatul politicos, care și-a invitat
oaspetele să-și savureze cafeaua și a rugat ca în câteva minute să se facă legătura
cu doamna Martha, în legătură cu lansarea de carte de la Paris.
Profitând de acest eveniment cultural, patronat de Ambasada României de la
Paris, domnul Platona, cel care lucrase vreme de 15 ani în capitala Franței, a
facilitat acea legătură de suflet dintre scriitoarea Martha Bibescu, care
locuia la Paris, cu amica Maria Dulgheru, cele două fiind prin voința sorții
puse în contact direct prin telefon, după douăzeci de ani, cu ocazia unei
lansări la Ambasadă a ultimului volum Nimfa Europa, apărut în anul 1960 la
Editura Gallimard, pe care cei de la ambasadă îl doreau tradus în limba română”
(p. 380).
Moto-ul cărții transmite mesajul: „Îmi
este teamă de ziua în care tehnologia o să fie mai importantă decât
interacțiunea umană. Atunci, Lumea o să aibă o generație de idioți”, citat
din Albert Einstein. Autorul pledează pentru o viață legată de natură, istorii,
rădăcinile pământului, pentru interacțiunea dintre oameni, dintre oameni și
animale blânde și necesare. Trimiterile la viața Prințesei sunt mereu legate de
viața oamenilor simplii, istoria având o perspectivă naturală, curată, deschisă
spre un viitor al luminii zilnice, al traiului bun și simplu, aproape de fluxul
bucuriilor reale, nu presupuse. Este și un avertisment, lumea s-ar putea
prăbuși de prea multă singurătate. Personajele refuză singurătate în timp și
spațiu, se desfășoară cu bucurie, detentă și modestie.
Autorul pune accentul pe esența sufletului omenesc nepervertit, capabil să
transmită moștenirea spirituală de la o generație la alta. Valoarea documentară
a cărții este evidentă, iar autorul descrie cât de importantă este familia în
malaxorul vieții.
O carte care se citește ușor, fără mari abisuri tematice, cu lumina zilei
în fraze. Un amestec de roman, jurnal de familie, text documentar, elemente de
istorie literară și istoria românilor, arhitectură veche și tradiții.
Dialogurile, simple și directe, pun în evidență modul în care personajele
înțeleg vremurile, cum iau deciziile de zi cu zi, cum fac afaceri curate, cum
răzbesc prin pasta vremurilor. Autorul a lăsat povestea să curgă natural, de la
sine…
Cu alte cuvinte, viața la țară prin ochii oamenilor simpli, a
personalităților, a oamenilor cu impact istoric, sau vatra așa cum a fost/ este văzută de ei în zona de sud a țării.
Constantin Stancu
*Ion Dulugeac, Mamaia Anta și
Prințesa, roman, colecția Viața la
țară, 408 pagini, cu ilustrații, Mogoșoaia: Editura Romhelion, 2022.
*Text apărut în revista „Vatra veche”, nr. 2/2024
Abonați-vă la:
Postări (Atom)